La fântâna dorului, ediția anului 2017
- Details
- Category: Cultură şi Sport
- Published on Tuesday, 28 February 2017 14:47
În acest an, concursul ”La fântâna dorului” s-a desfășurat în două etape: prima, în data de 22 februarie, la Liceul Teoretic ”Mihail Sadoveanu”, a două, în data de 24 februarie, la Liceul Teoretic ”Natalia Gheorghiu”, cu participarea elevilor și 18 colective artistice din instituțiile preuniversitare ale sectorului Râșcani: ”George Meniuc”, ”Alexandru
Ioan Cuza”, ”Ștefan cel Mare”, ”Dragoș Vodă”, ”Orfeu”, ”Grătiești”, Nicolae Bălcescu”, ”Academia Copiilor”, ”Mihail Sadoveanu”, ”Natalia Gheorghiu”, ”Kiril și Metodiu”, CAE ”Curcubeul”, Gimnaziul ”I. Luca Caragiale”, gimnaziul nr.93, Centrul de activitate extrașcolară ”Curcubeul”.
Participanții s-au remarcat prin repertorii înnoite, cizelate, adaptate probelor concursului: dans popular, dans folcloric, orchestre de muzică populară, grupuri de flueriști, soliști, ansambluri folclorice.
În rândul colectivelor care au impresionat, pe bune, juriul s-au înscris: ”Zâmbetul”, ”Moștenitorii”; orchestrele de muzică populară, conduse de Vasile Pocitari și Dan Vizitiu; colectivul folcloric ”Lăstărașii”, iar ansamblul folcloric din cadrul Liceului Teoretic ”George Meniuc” s-a remarcat prin cea mai bună pregătire la capitolul: repertoriu, vestimentație, autenticitate.
Evenimentul cultural se înscrie în programa activităților extrașcolare și, la nivel de sector, este organizat de către CAE ”Curcubeul”, în conlucrare cu Secția cultură, tineret și sport.
Pretorul, Nicolae Balaur, în curând, va avea o întâlnire cu premianții concursului ”La fântâna dorului”, unde vor fi decernate diplome și semne de atenție binemeritate.
https://arhiva.rascani.md/index.php/en/cultura-si-sport/703-la-f-nt-na-dorului-edi-ia-anului-2017#sigProIdf308f7f696